Duhovnicul meu drag - Părintele Paroh Ioan Bancoş

 

 

Am avut bucuria să–l cunosc pe Părintele Ioan Bancoş in urmă cu 8 ani, şi-n tot acest timp m-am bucurat să-l simt aproape de mine, să-i ascult deosebitele predici şi să-i urmez sfaturile duhovniceşti. M-a binecuvântat Bunul Dumnezeu sa întâlnesc în această viaţă un asemenea Preot adevărat.

 

Părintele Ioan s-a jertfit pentru oameni, a fost un Preot care s-a străduit să-i facă  în permanenţă pe oameni să înţeleagă că fără Hristos nimic nu putem avea, ca cea mai de preţ avere ce-o putem aduna, aici pe Pământ, este Iubirea şi că cel mai simplu lucru şi bucurie ce le-o putem face celor din jur este Iertarea. A readus pe mulţi rătăciţi in Biserică, dând dovadă de multă răbdare şi tact duhovnicesc. Când era vorba de sufletul unui om, uita de masa, uita de timp, ... Şi iată ce minunat părintele Ioan a urmat invăţătura Sfântului  Apostol lacov care spunea: ”Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (lacov 5, 19-20).

 

La noua biserică s-a implicat cu trup şi suflet dând sfaturi utile cand era cazul dar trecând şi la munca fizică propriu-zisă, cot la cot cu muncitorii. Sincer vorbind, Părintele Ioan putea fi inginer constructor fără probleme, dar putea fi şi profesor de matematică, de biologie, istorie, geografie …era o enciclopedie intr-adevăr şi oricine ar fi putut invăţa tare multe de la Sfinţia Sa nu doar pe partea de Teologie. A ridicat biserica nouă până sus, şi-ar fi dorit s-o termine, s-o vadă plină de enoriaşi, să-i vadă fericiţi pe toti şi bucuroşi că nu mai sunt nevoiţi mulţi să stea pe-afară vara-iarna căci actuala biserică era neîncăpătoare într-adevăr. Dar Domnul l-a chemat la El să se odihnească niţel căci Părintele Ioan nu avea stare şi tot timpul mai găsea câte ceva de făcut.

 

Timp de 32 de ani părintele Ioan a avut-o alături, la bine şi la greu, pe soţia sa Valeria, fiică a aceluiaşi sat Urmeniş din judeţul Maramureş. Împreună au avut-o pe Ioana, dotorandă la Fac. de Geografie din Cluj-Napoca la momentul scrierii acestor rânduri. După cum părintele Ioan a fost un om deosebit, soţia si fiica lui sunt de asemenea nişte persoane deosebite. Din păcate părintele nu a mai apucat să-şi conducă fiica la Altar, dar de acolo de Sus, sunt sigur ca a binecuvântat noul drum pe care fiica sa a pornit-o, iar toţi cei dragi părintelui, de pe când era în viaţă, i-au fost alături Ioanei la acest minunat eveniment când şi-a unit destinul cu alesul inimii, Daniel.

 

 Părintele Ioan i-a ajutat deseori pe cei nevoiaşi: bătrâni, copii, văduve şi nu s-a dat in lături în a-i ajuta şi a avea un cuvânt de mângâiere şi pentru cei ce nu erau ortodocsi. Parohia l-a iubit nespus şi asta se putea vedea prin numărul mare de enoriaşi ce erau prezenţi, cam de două ori pe căt incăpeau in biserică la Sfintele Slujbe in ziua de Duminică. La parastasul Părintelui, cel de 6 luni, Biserica a fost plină şi sute de cedincioşi au revenit să-l pomenească şi să verse o lacrimă de dor.

...

Dar vine o zi când Domnul te cheamă la El şi sufletul plin de voioşie pleacă şi lasă trupul să se întoarcă de unde a plecat, din ţărână adică. Pe noi, cei pamânteşti ne doare, ne doare de dor,… ne lasă cu lacrimi şi cu un gol in inimi şi-n suflete toată această despărţire deşi, creştini fiind n-ar trebui sa fim trişti, căci trecerea din lumea aceasta este ca şi cum ai deschide o uşă şi ai trece dincolo, in Veşnicie, la Domnul, în Viaţa cea adevărată.

Pare simplu, dar este cumplit de greu să vorbeşti despre un om la care ai ţinut, pe care l-ai iubit şi care ştii că te-a iubit. Este greu să nu-l mai vezi acolo unde ştiai că-l găseşti tot timpul, în Sfânta Biserică. Este greu să nu-i mai poţi cere un sfat, o mângăiere,… dar speranţa Învierii, speranţa revederii ne face să vedem mai altfel această despărţire, ca pe una  care nu-i decât de scurtă durată. Noi, aici pe Pământ, nu avem cum să cuprindem Veşnicia dar uite că Bunul Dumnezeu ne-a pus-o in mintea noastră, în inima noastră după cum ne spune şi Sfânta Scriptură: "Toate le-a facut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit" (Ecclesiastul cap. 3, 11).

 

...

Şi iată fraţilor c-am ajuns ASTĂZI, o zi de astăzi care de fapt este ziua de măine pentru care ne ingrijoram ieri.

 

Gh. Dan Rasiga

                                                                                      

 

Biserica Ortodoxă "Sfântul Dumitru"

 

Pagina Părintelui Ioan Bancoş