Duhovnicul meu drag - Părintele Paroh Ioan Bancoş
Am avut bucuria să–l
cunosc pe Părintele Ioan Bancoş in urmă cu 8 ani, şi-n tot
acest timp m-am bucurat să-l simt aproape de mine, să-i ascult
deosebitele predici şi să-i urmez sfaturile duhovniceşti. M-a
binecuvântat Bunul Dumnezeu sa întâlnesc în
această viaţă un asemenea Preot adevărat.
Părintele Ioan s-a
jertfit pentru oameni, a fost un Preot care s-a străduit să-i
facă în permanenţă pe
oameni să înţeleagă că fără Hristos nimic nu
putem avea, ca cea mai de preţ avere ce-o putem aduna, aici pe
Pământ, este Iubirea şi că cel mai simplu lucru şi bucurie
ce le-o putem face celor din jur este Iertarea. A readus pe
mulţi rătăciţi in Biserică, dând dovadă de
multă răbdare şi tact duhovnicesc. Când era vorba de sufletul unui om, uita de masa, uita de timp, ...
Şi iată ce minunat părintele Ioan a urmat invăţătura Sfântului Apostol lacov care spunea: ”Fraţii
mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va
întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos
de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte
şi va acoperi mulţime de păcate” (lacov 5, 19-20).
La noua biserică s-a implicat cu trup şi suflet dând sfaturi
utile cand era cazul dar trecând şi la 
munca fizică propriu-zisă, cot la cot cu muncitorii. Sincer
vorbind, Părintele Ioan putea fi inginer constructor fără
probleme, dar putea fi şi profesor de matematică, de biologie,
istorie, geografie …era o enciclopedie intr-adevăr şi oricine ar fi
putut invăţa tare multe de la Sfinţia Sa nu doar pe partea de
Teologie. A ridicat biserica nouă până sus, şi-ar fi dorit s-o termine, s-o vadă
plină de enoriaşi, să-i vadă fericiţi pe toti şi
bucuroşi că nu mai sunt nevoiţi mulţi să stea
pe-afară vara-iarna căci actuala biserică era
neîncăpătoare într-adevăr. Dar Domnul l-a chemat la El să
se odihnească niţel căci Părintele Ioan nu avea stare
şi tot timpul mai găsea câte ceva de făcut.
Timp de 32 de ani părintele Ioan a avut-o alături, la bine
şi la greu, pe soţia sa Valeria, fiică a aceluiaşi sat
Urmeniş din judeţul Maramureş. Împreună au avut-o pe Ioana,
dotorandă la Fac. de Geografie din Cluj-Napoca la momentul scrierii
acestor rânduri. După cum părintele Ioan a fost un om deosebit,
soţia si fiica lui sunt de asemenea nişte persoane deosebite. Din
păcate părintele nu a mai apucat să-şi conducă fiica
la Altar, dar de acolo de Sus, sunt sigur ca a binecuvântat noul drum pe care
fiica sa a pornit-o, iar toţi cei dragi părintelui, de pe când era în
viaţă, i-au fost alături Ioanei la acest minunat eveniment când
şi-a unit destinul cu alesul inimii, Daniel.
Părintele Ioan i-a ajutat
deseori pe cei nevoiaşi: bătrâni, copii, văduve şi nu s-a
dat in lături în a-i ajuta şi a avea un cuvânt de mângâiere şi
pentru cei ce nu erau ortodocsi. Parohia l-a iubit nespus şi asta se putea
vedea prin numărul mare de enoriaşi ce erau prezenţi, cam de
două ori pe căt incăpeau in biserică la Sfintele Slujbe in
ziua de Duminică. La parastasul Părintelui, cel de 6 luni, Biserica a
fost plină şi sute de cedincioşi au revenit să-l
pomenească şi să verse o lacrimă de dor.
...
Dar vine o zi când Domnul te cheamă la El şi sufletul plin de
voioşie pleacă şi lasă trupul să se întoarcă de
unde a plecat, din ţărână adică. Pe noi, cei pamânteşti ne doare, ne doare de dor,… ne
lasă cu lacrimi şi cu un gol in inimi şi-n suflete toată
această despărţire deşi, creştini fiind n-ar trebui sa
fim trişti, căci trecerea din lumea aceasta este ca şi cum ai
deschide o uşă şi ai trece dincolo, in Veşnicie, la Domnul,
în Viaţa cea adevărată.
Pare simplu, dar este cumplit de greu să vorbeşti despre un om
la care ai ţinut, pe care l-ai iubit şi care ştii că te-a
iubit. Este greu să nu-l mai vezi acolo unde ştiai că-l
găseşti tot timpul, în Sfânta Biserică. Este greu să nu-i
mai poţi cere un sfat, o mângăiere,… dar speranţa Învierii,
speranţa revederii ne face să vedem mai altfel această
despărţire, ca pe una care
nu-i decât de scurtă durată. Noi, aici pe Pământ, nu avem cum
să cuprindem Veşnicia dar uite că Bunul Dumnezeu ne-a pus-o in
mintea noastră, în inima noastră după cum ne spune şi
Sfânta Scriptură: "Toate le-a
facut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor
veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege
lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit"
(Ecclesiastul cap. 3, 11).
...
Şi
iată fraţilor c-am ajuns ASTĂZI, o zi de astăzi care de fapt
este ziua de măine pentru care ne ingrijoram ieri.
Gh. Dan Rasiga
|
|
|
|
||
|
|
||||
|
|
||||